Adam si Eva

Adam si Eva

Liviu Rebreanu, prozatorul bolovanos, arid, non-stilist – cum era considerat de critica traditionala (Mihail Dragomirescu, Eugen Lovinescu, G. Calinescu) – pare astazi un scriitor, totusi, elaborat si cerebral, care isi supravegheaza expresia pana la limita artificiului (a si fost comparat cu Flaubert). Incontestabil, Adam si Eva este rezultanta unei meditatii transcendentale, motivata de o experienta trans-personala. Prin arta analitica de sondare a profunzimilor psihice, ilustrata atat de Adam si Eva cat si de Ciuleandra, Liviu Rebreanu visa, aproxima si chiar dimensiona o stiinta a constiintei. In chiar primul volum din Caiete (Ed. „Dacia“, Cluj-Napoca, 1974) se poate deslusi interesul lui Rebreanu pentru psihanaliza, ca si „deschiderea“ pentru interpretarea creatiei: „Fiecare epoca primeste o data cu ideile si ochi noi, si vede foarte mult in vechile creatii spirituale.“ Calatorie prin tunelul timpului R-M. Alberes are dreptate: calatoria initiatica este chiar contrariul aventurii. Nici „incercarile“ lui Don Quijote nu sunt aventuri pur si simplu, ci „iluminari“. Romanul baroc, „imaginatie pura in afara adevarului si realitatii“ (R-M. Alberes), poetic si decadent – in sensul tipologic al termenului –, alimentat de stari onirice ori stiinte ezoterice, romanul irealist are in centrul sau cautarea. In romanul mistic ori faustic, initierea extatica este chiar contrariul aventurii, pentru ca structureaza un univers magic, miraculos si construieste un personaj mutant, receptiv, permeabil la iluminari si transfigurari. Fantasticul romantic descoperea tema dublului si a luminilor simultane (Lessing, Goethe, Hugo). Miraculosul mistic, care mizeaza pe personalitatea multiplicata si universurile suprapuse ramane in esenta non-crestin, daca nu anti-crestin, dar cu o existenta mult anterioara crestinismului. Fiecare capitol din Adam si Eva, ca proiectie intr-un nou spatiu mitologic al erosului, reface printr-o singura sectiune arheologia propusa de Salammbô. Nu actiuni, ci viituri sufletesti, nu personaje, ci aparitii hieratice; si, in plus, aceeasi constructie de simetrii permanent reductibile, aceeasi rasfrangere binara intre spiritul de opozitie si atractie; Moloh (principiul masculin) – Tanit, zeita lumii si a iubirii si stapana apelor corespund seriei de eroi Toma – Heona care se cauta in iubire pentru a se implini in moarte. Atractia magnetica a iubirii reface cuplurile in toate ciclurile istorice - AURELIU GOCI

Spune-ti opinia