Capodopera a literaturii medievale europene, Romanul trandafirului este opera a doi scriitori din generații diferite: Guillaume de Lorris și Jean de Meun. Daca Guillaume compune un poem care se inscrie in tradiția literara a iubirii curtenești, Jean ne pune in fața unei adevarate mappa mundi a lumii medievale. Poemul care fascineaza și astazi a supraviețuit in peste 300 de manuscrise și a fost venerat, criticat, rescris, moralizat pina spre sfirșitul secolului al XVI-lea, editat și reeditat din 1735 incoace. A fost subiectul unui excepțional efort de exegeza critica și a declanșat prima polemica literara importanta din istoria culturii europene — la querelle de la Rose.
Romanul trandafirului este un poem proteic, greu de interpretat și susceptibil de metamorfozari. Placerea textului e mereu prelungita: efect al digresiunii, al continuei aminari a finalului, al promisiunii reinnoite de a da o semnificație unificatoare intregului. in ciuda multor incercari de a delimita aria lui hermeneutica, nu putem identifica un singur discurs totalizant, ceea ce face din el, cum memorabil spunea Minnis, „un poem incorigibil de plural”.