Ediție ingrijita de Bogdan Crețu
„in poezia de final, reflexele au ramas, ochiul decupeaza liniile și formele erotice ale realitații, obsesia feminitații, cultul ei, cind falic-pagin, cind diafan, persista, dar tonul il da reintoarcerea la imaginile unei virilitați apuse. De aceea, erotismul e, in aceste texte, incarcat de melancolie. indraznelile sint cel mai adesea proiecții iluzorii sau reconstituiri imaginare. Batrinețea e o stare de spirit pe care poetul o refuza pentru ca poezia sa e o sinteza senzoriala, simțurile au ramas vigilente, dorința persista. Scrisul se opune morții; scriem pentru ca murim și nu ne impacam cu asta; scriem impotriva morții; scriem ca sa lasam marturie ca moartea nu e totul, ca bucuria și frumusețea nu sint trecatoare; scriem pentru a opune gratuitatea frumuseții siguranței cinice a morții. Aceasta mi se pare, pe scurt, lecția poeziei lui Emil Brumaru.” (Bogdan Crețu)