Semnez si raspund in fata legii! Declaratii si marturii ale supravietuitorilor Pogromului de la Iasi in anchetele judiciare postbelice (1944-1948)

Semnez si raspund in fata legii! Declaratii si marturii ale supravietuitorilor Pogromului de la Iasi in anchetele judiciare postbelice (1944-1948)

Coeditare cu Editura Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie Wiesel” „Acest volum este un catalog al ororilor traite de evreii ieseni in iunie-iulie 1941 in oras si in cele doua trenuri ale mortii. Marturiile supravietuitorilor inregistrate la tribunal oglindesc salbaticia asasinilor si tortionarilor, militari romani si germani, si a civililor, vecini sau cunoscuti. Pogromul de la Iasi ramane o pata oribila si de nesters in istoria criminala a regimului Antonescu.” (Radu Ioanid) „Din curtea noastra se pornesc noua barbati. Din casa mea numai patru. Socrul meu, care avea 57 de ani, tatal meu, care avea 59 de ani, fratele meu in varsta de 29 de ani si sotul meu, care avea 34 ani. Nici unul nu s-a mai intors. Socrul meu a fost mitraliat in curtea Chesturii. Tata si fratele au ajuns morti la Podu Iloaiei, unde au ajuns de nerecunoscut, dupa spusele cumnatului meu, care era concentrat acolo si facea parte din echipa de ajutor ca farmacist. Sotul meu a ajuns putin mai departe. El a putut rezista pana la Mircesti, judetul Roman. Acolo mi s-a spus ca a fost aruncat din tren. Vai, cum ma doare de tineretea lui, de tineretea lor. Ceilalti barbati din curtea noastra, de asemenea, nici unul nu s-a mai intors.” (Cilly Miscovici, 1945) „Sotul ii arata un bilet dat de la Chestura ca-i liber, dar Bocancea il rupe si adauga ca nu-i bun. Si sotul meu a plecat, urmat de sergentul Bocancea, si de atunci nu l-am mai vazut. Pe gardianul Bocancea insa l-am vazut timp de patru ani, liber, si de cate ori imi aparea parca vedeam cadavrul sotului meu. Azi il vad din nou si tot… liber. Si ma intreb: de ce? Oare n-a sosit momentul sa se pedepseasca crimele din 29 iunie 1941? Cu aceasta intrebare va salut cu supus respect.” (Perla Pulver, 1 noiembrie 1944)

Spune-ti opinia